ION DEACONESCU – TÂRGU LOGREŞTI, ROMANIA, 1947

BIOGRAFIA

Poeta, scrittore, critico letterario e traduttore, oltre che docente universitario. Autore pluripubblicato, ha ottenuto numerosi riconoscimenti nazionali e internazionali. Docente presso la Facoltà di scienze sociali di Craiova, attualmente, ricopre la carica di presidente dell’ “Accademia Internazionale Mihai Eminescu" per la quale, annualmente, organizza e dirige l'omonimo Festival di poesia. Interrogandosi e riflettendo sul senso della vita e degli umani sentimenti, la sua, è poesia della precarietà, dell'inevitabile desiderio di salvezza, impossibile da raggiungere. I suoi versi si concentrano sulla sfera interiore dell'essere umano e sul suo rapporto con il prossimo, l'Altro, che ci definisce. Di recente è uscita una raccolta di poesie tradotta in italiano La cenere nel cuore (I Quaderni del Bardo, 2019).

NOTTE TRA GLI ANNI

Quando la neve cade

in larghi fiocchi bianchi,

e ci separa gli uni dagli altri,

un confine diverso separa

gli occhi e il tempo indefinito.

Bicchieri – belve affamate,

accendono il desiderio

e il pendolo scandisce

il tempo breve che a noi resta.

31 dicembre 2015

NATASCIA È IL SUO NOME

Perché hai avuto fretta, Signore

di portarla così lontano,

nel cielo senza stelle e senza luna?

Perché l’hai chiamata

quando le porte erano chiuse,

aprendole

liberando la strada,

dove l’acqua scorre, senza meta

Trema la mia anima,

una capanna

invasa da ragni avidi,

aspetto una risposta,

una spiegazione, una chiamata,

forse un’altra ala.

Una lancia trafigge la mia carne

ma non sento dolore,

solo un gemito sordo,

forse l’eco soffocata dal silenzio

o da una lacrima

più grande del cuore infranto?

La lacrima che porta il tuo nome:

Natascia.

BANDIERA BIANCA DELLA RESA

Vieni da lontano,

da molto lontano,

con il dolce nome

di un vecchio libro,

senza sapere

che una goccia di rugiada

brillerà nel tuo palmo

come un portafortuna.

Hai conosciuto il cielo,

la terra e il mare

e i sogni mutati in pioggia

nel deserto della mia anima

sono una promessa infinita

di felicità,

diventata realtà.

Ora, te ne sei andata lontano,

molto lontano,

ti sei ribellata al cielo,

alla terra e al mare

lasciandomi sulla riva del cuore

con la bandiera bianca della resa.

MURI DI INDIFFERENZA

I libri cadono nella biblioteca,

mattoni che crollano dalle vecchie mura,

forse è segno che le loro pagine

si nascondono negli angoli della stanza,

forse hanno paura o vergogna di essere letti?

Anche la lampada si spegne,

la tenda è pesante e oscura la luce.

Ti chiamo, ma la voce si spezza

contro i muri dell’indifferenza,

poi il silenzio diventa

fuoco che arde il mio corpo.

FANTASMA SENZA GLORIA

Avrei voluto

dirti perché al mattino

gocce di rugiada diventano

pietre preziose,

ma non l’ho fatto.

Avrei voluto

offrirti un quadrifoglio,

dicendoti che se lo avessi preso

avresti avuto una grande fortuna

Ma non l’ho fatto.

Avrei voluto

mostrarti la foschia dell’alba

nelle mattine innamorate,

e i tuoi occhi azzurri

si sarebbero inumiditi dallo stupore,

ma non l’ho fatto.

Avrei voluto

scriverti la poesia più breve

due parole,

e canti di uccelli

nascosti nei violini,

ma non l’ho fatto.

Nella prigione del tempo

guardo stupito il passato

un fantasma

senza gloria,

sangue rappreso sulla ferita.

CONFINI INVISIBILI

Ci siamo appena conosciuti,

sono passati quarant’anni

e ci siamo separati,

tutto era scritto sul palmo

dall’inizio.

Non abbiamo avuto fretta,

non abbiamo detto nulla,

pensavamo di avere tempo

di comporre con i ricordi

una collana d’oro per abbellire il tuo giovane collo.

La mela e il pane

erano ancora freschi

e i fiori negli sguardi sbocciavano

all’infinito.

Nella rugiada dei sogni,

tutto intorno sembrava chiamarti per nome

in un arcobaleno di sguardi.

Cos’è successo,

chi potrebbe dirmelo,

perché te ne sei andata in fretta,

quando ragni instancabili hanno tessuto la tela

sul cielo d’estate dei tuoi occhi!

I ricordi svaniscono nel nulla.

Traduzioni di Alessia Ciboldi eVeronica Rinero, revisione di Laura Garavaglia

_

BIOGRAPHY

Poet, writer, literary critic and translator, as well as university professor. Repeatedly published author, has obtained numerous national and international awards. Lecturer at the Faculty of Social Sciences in Craiova, currently holds the position of president of the "Mihai Eminescu International Academy" for which he annually organizes and directs the homonym Festival of poetry. Questioning and reflecting on the meaning of life and human feelings, his is the poetry of precariousness, of the inevitable desire for salvation, impossible to reach. His verses focus on the inner sphere of the human being and on his relationship with his neighbor, the Other, who defines us. Recently a collection of poems has been translated and published into Italian “La Cenere Nel Cuore” (I Quaderni del Bardo, 2019).

NOAPTE ÎNTRE ANI

Când ninsori de împrumut cad

Ca vaste pânze albe, uriaşe,

Despărţindu-ne unii de alţii,

O altfel de frontieră se înalță

Între ochi şi timpul în cumpănă.

Paharele - jivine flămânde

Ațâță poftele,

Iar pendula e gata să anunţe

Primejdia fără scăpare.

NATAŞA E NUMELE SĂU

De ce te-ai grăbit, Doamne,

S-o duci atât de departe,

În cerul fără stele și lună ?

De ce ai chemat-o,

Când porţile erau închise,

Dar le-ai rupt zăvoarele

Să-i fie calea liberă,

Precum o apă curgătoare

Ce n-o să ajungă nicăieri.

Mi se cutremură sufletul,

Ajuns o cocioabă cucerită

De păienjeni lacomi,

Aştept un răspuns,

O explicaţie, o chemare,

Poate o altă aripă.

O suliţă îmi străpunge carnea

Dar nu simt nicio durere,

Doar un geamăt surd se aude,

Să fie ecoul sugrumat de tăcere

Ori de lacrima

Mai mare decât inima înfrântă?

Lacrima ce-ţi poartă numele:

Nataşa.

BATISTA ALBĂ A CAPITULĂRII

Vii de departe,

De foarte departe,

Cu un nume frumos

Dintr-o carte de altădată,

Fără să ştii

Că un strop de rouă

Ţi se va aşeza în palmă

Spre a-ţi rosti viitorul noroc.

Apoi ai cunoscut cerul,

Pământul şi marea

Şi visele ce s-au prefăcut

În ploaie,

În deşertul sufletului meu,

Ca o nesfârşită promisiune

De fericire,

Ce s-a-ntâmplat până la urmă.

Acum, ai plecat departe,

Foarte departe,

Ca şi când te-ai răzvrătit

Împotriva cerului,

A pământului şi a mării

Lăsându-mă pe țărmul inimii

Cu batista albă a capitulării.

PEREŢII INDIFERENŢEI

Cărţile din bibliotecă se prăbuşesc,

Precum nişte cărămizi din ziduri vechi,

Să fie un semn că filele lor

Se ascund prin colţurile camerei,

Ca şi când le-ar fi teamă

Ori ruşine să fie citite?

Se stinge şi lampa,

Perdeaua e grea, respingând lumina,

Te chem, dar vocea se sparge

De pereţii indiferenţei,

Apoi tăcerea devine incandescentă,

Un fel de rug ce mi-a cuprins

Trupul.

NĂLUCĂ FĂRĂ SLAVĂ

Mi-ar fi plăcut

Să-ţi spun de ce dimineaţa

Bobul de rouă se preface

În pietre preţioase,

Dar n-am făcut-o.

Mi-ar fi plăcut

Să-ţi ofer un trifoi

Cu patru foi,

Spunându-ţi că dacă îl vei primi

Eu voi avea norocul cel mare.

Dar n-am făcut-o.

Mi-ar fi plăcut

Să-ţi arăt aburul răsăritului

În dimineţi îndrăgostite,

Când ochii tăi albaştri

S-ar fi umezit de-atâta uimire,

Dar n-am făcut-o.

Mi-ar fi plăcut

Să-ţi scriu cea mai scurtă poezie

Din două cuvinte,

Ca niste păsări măiastre

Ascunse in viori de pret,

Dar n-am făcut-o.

Printre ulucile timpului

Privesc uimit cum viaţa

De altădată

A devenit nălucă

Fără slavă,

Ca sângele pe o rană cicatrizată.

GRANIŢE NEVĂZUTE

Abia ne-am întâlnit,

Au trecut patruzeci de ani.

Şi ne-am şi despărţit

Ca şi când ar fi fost scris în palmă

De la început.

Nu ne-am grăbit,

Nu ne-am spus mai nimic,

Crezând că vom avea timp

Să-mpletim din amintiri

Şirag de aur la gâtul încă tânăr

Şi orgolios.

Mărul şi pâinea

Erau încă proaspete

Şi florile din priviri îmboboceau

Întruna

În roua proaspătă a viselor,

Toate în jur parcă te strigau pe nume

Şi curcubeul privirii stătea de pază.

Oare, ce s-a întâmplat,

Cine ar putea să-mi spună

De ce m-ai părăsit grăbită

Când păienjenii harnici

Și-au ţesut pânza grea

Pe ochii tăi albaştri precum cerul verii!

Gândurile învinse nu mai înţeleg nimic.